Intruchiparea perfectiunii

Ca oameni, ne nastem diferiti. Din primele secunde in care ne bate inima suntem unici.Si apoi, crescand, fiecare isi "slefuieste" unicitatea; unii aleg sa se deosebeasca de turma , altii sa se piarda in turma si cativa sa fie in fruntea turmei. In functie de tine, de noi, de voi....
Si-atunci.... de unde stim cand cineva e atat de "slefuit" incat e perfect? Exista standarde pentru perfectiune? Exista un specialist in perfectiune? Un fel de profesor doctor care se poate uita la noi si sa ne incadreze intr-o treapta sau alta a perfectiunii....
Eu zic ca nu. Prefer sa cred ca nu putem atinge perfectiunea, pentru ca de fiecare data cand se stabileste un ideal al perfectiunii se va gasi cineva sa il treaca si atunci se va impune alt ideal, mai inalt decat antecedentul, si cand se va vedea ca nu exista mai perfect decat perfectiunea, o sa vina niste oameni sa ne zica ca acea perfectiune nu mai e la moda, deci ne intoarcem la valorile traditionale, adica la primul ideal al perfectiunii. Si asa se face un cerc .... din ala vicios.... Si deci degeaba spun unii " aceasta este perfectiunea. atingeti-o!" ca pe mine sincer nu ma indeamna nici macar sa ma stradui sa o ating.Si am siguranta ca mai sunt si altii ca mine, pe care nu ii intereseaza sa atinga perfectiunea clasificata drept perfectiune de altii. Deci idealul perfectiunii ni-l stabilim singuri si daca avem intr-adevar tarie de caracter ni-l si atingem, si ne impunem un altul.... pana ajungem la starea de multumire de sine. Caci in esenta a fi perfect inseamna a fi multumit de sine, a considera ca un lucru/ un om/ un plan e perfect pentru ca mie imi da satisfacere si multumire.
In mod evident orice materie existenta pe acest pamant isi va gasi "nasu`", adica cel/cea care sa impuna standardele pentru perfectiune.
Si acum secretul.... intruchiparea perfectiunii..... EL
* e amuzant, ma face sa rad, il fac sa rada
* intelegator, iti citeste in ochi nevoia de o imbratisare si ti-o da, lasand intrebarile pentru mai tarziu
* e sincer, transeaza delicat, pentru ca stie ca intr-o relatie e necesar sa fii deschis si sa ii spui celuilalt ce crezi/ce simti
* rautacios, cu mine/cu sine/cu ei.... si sa-mi sopteasca gandurile rautacioase la ureche....
* sa stie sa ne regaseasca povestea intr-un vers, intr-un cantec, intr-un catren... sa inteleaga de ce mie imi tresare inima citind/ascultand versuri/cantece/catrene
* sa ma aduca cu picioarele pe pamant... sa dea o palma blanda cand stie si vede ca exagerez cu orgoliul
* sa aduca lacrimi in ochii mei, dar lacrimi doar de bucurie....
* sa fie gelos... sa ma sarute cand intorc intentionat capul pe strada, sa imi aduca aminte de ce pe el il iubesc, si nu pe altul
* sa ma surprinda.... sa ghicesc la restaurant ce va comanda dar sa ma tina in suspans cand suna si spune " e o surpriza pentru tine! sa fii cuminte pana la 5"
* nicio minciuna, niciun adevar omis....
Asa e el.... in mintea mea.... in visele mele... ramane acel ideal... ar fi intruchiparea perfectiunii....
Si totusi.... raman la parerea unui "trecut prin viata": " tu meriti un barbat bun, asa...ca mine. Dar n-o sa-l ai. Fetele ca tine rar isi gasesc perechea"(prin fetele ca mine se subinteleg multe... cei care ma cunosc... stiu si ce inseamna asta)
De asta, pentru mine intruchiparea perfectiunii ramane departe.... Dar promit ca odata ce o intalnesc, fie si in proportie de 50%, nu`i stabilesc un ideal mai inalt... ma voi multumi:)