Nu mi-a spus nimeni vreodata ca ar fi usor sa cresti "mare".In schimb ti se cultiva ideea ca a fi "mare" e ceva frumos, si iti petreci copilaria asteptand sa cresti. Si apoi cresti si intelegi ca nimic din lumea pe care ti-au prezentat-o ai tai nu e roz, ca mai mereu exista o problema si ca e mai mult vorba de a supravietui decat de a te bucura de viata.
S-atunci cand vrei sa gandesti , sa analizezi, sa meditezi, ce faci?
Te duci in gradina, la copacul preferat, te duci in parc pe banca,ceri ajutor....
Pentru mine, functioneaza altfel....Am nevoie doar de patru pereti...
Intre patru pereti ma ascund de lumea d-afara, gandesc... intre patru pereti am lasat timpul sa ma vindece de fiecare data cand m-am impiedicat si-am cazut...
N-am nevoie de un consiliu de "rezolvare" a problemelor, nici de oameni in jur, nici de natura... cand am cei patru pereti , unde ma ascund si stiu ca sunt in siguranta.
Trecand anii, incepi sa inveti fiecare pata, crapatura, diferenta de nuanta a peretilor.
Si stiu ca orice ar fi, cand vin acasa, inchid usa si ochii si sufletul pot plange in nestire si timpul poate sa ma vindece...
Mai mereu, cand vine noaptea, raman doar eu cu cei patru pereti ai mei care imi stiu istoria......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu